Raliul Maramureșului 2021

A doua etapa a sezonului s-a disputat la Baia Mare. Raliul Maramureșului este un raliu de renume în România, dar un raliu pe care eu nu am apucat să-l parcurg niciodată, ultima ediție fiind organizată în 2008. Dar cu Sergiu lângă mine, care pe drum mi-a povestit multe despre acest raliu, simțeam ca sunt pregătit de lupta ce urma. În poveștile spuse de Sergiu, doua lucruri mi-au rămas în minte despre acest raliu: pasiunea băimăreanilor pentru acest sport, și vremea capricioasă la fiecare ediție a raliului.

Cele 12 probe ale raliului au fost împărțite egal în cele doua zile de concurs. Prima proba a raliului, una noua pentru toți concurenții, a fost avut parte de multe surprize pentru noi. Prima surpriza a fost chiar complexitatea ei, fiind o proba foarte îngustă, dar de viteza mare destul de mare; o proba care pune la încercare tot pachetul: pilot, copilot și mașina. A doua surpriza din păcate a fost una puțin neplăcută pentru noi. În doar 10km, deja simțeam ca pedala de frână merge pana jos, dar mașina nu prea părea sa încetinească. Câteva secunde lăsate pe ultima parte a probei, dar eram destul de liniștiți încă. A treia surpriza, una poate nu atât de mare, a fost timpul foarte bun al lui Bogdan pe aceasta proba, el fiind puțin mai rapid decât noi. Știam însă că Bogdan venea aici într-o forma buna, câștigând etapa de la Harghita (în premieră, cu Sergiu în dreapta).

Următoarele doua probe au fost puțin mai blânde cu frânele noastre, și am reușit sa punem câteva secunde în fata locului doi, și ne întorceam în service cu speranța că problemele se vor rezolva. Din păcate, nu a fost chiar asa. Deși am schimbat câteva piese la mașină, problema la frâne ne-a urmărit, și fiind și mai cald afara, s-au și agravat puțin, asa ca după prima zi eram lideri cu un avans de doar 13 secunde în fata lui Bogdan.

A doua zi însemna 3 treceri pe speciala Gutin, în lungime de aproape 22km. Asta era proba despre care îmi povestea Sergiu ca poți sa iei startul pe soare, și dupa ce treci dealul, sa te întâlnești cu un nor de ploaie. And guess what? Toate cele 3 treceri ale probei au fost dominate de vremea capricioasă! A doua trecere a plouat torențial, dar (pentru prima data după mult timp 🙂 ) am reușit sa facem o alegere perfecta a cauciucurilor, și sa fim mai rapizi cu peste un minut fata de Bogdan. De aici am știut ca trebuie sa mergem liniștiți pana la capăt, și sa bifam victoria în Maramureș.

Nu am dorit sa ne asumam niciun risc pe powerstage (unde din nou a plouat) și am venit imediat după Bogdan. Am reușit sa câștigăm acest raliu, și sa ne îndeplinim obiectivul! Trebuie însă să remarc ca cele doua lucruri pe care mi le povestea Sergiu s-au și adeverit. Vremea a fost una aproape imposibil de ghicit, și Baia Mare ne-a primit cu brațele deschise, și ne-a aplaudat de la început pana la sfârșit!

Like this article?

Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Email
WhatsApp

Leave a comment

X