Raliul Argeșului a fost pentru noi ultima pregătire înaintea debutului în Campionatul European de raliuri, fiind astfel o etapa importanta. Tot la Argeș am făcut și o mica evoluție în ceea ce privește materialul de concurs. A fost prima etapa la bordul noii Skoda Fabia Rally2. Deși cele doua mașini arata aproape identic, evoluția noua a mașinii aducea câteva îmbunătățiri în ceea ce privește performanța. O cutie de viteze cu alte rapoarte, alte amortizoare, și alte diferențiale, ceea ce însemna pt noi lucruri noi de învățat.
Etapa de la Argeș are loc pe celebrul Transfăgărășan, un drum care mie îmi place extraordinar de mult! Pana sa ajungem acolo, aveam de trecut însă peste 4 probe din apropierea orașului Câmpulung Muscel. Fiind deja al 5-lea raliu din Campionatul Național de Raliuri, desfășurată în iunie, ne gândeam ca am lăsat toți norii de ploaie în Maramureș, și ca vom avea parte de un raliu mai simplu în ceea ce privește alegerea cauciucurilor.
Dar…a fost fix invers. Cu câteva minute înainte de start, norii s-au rupt, și primele doua probe erau mai potrivite pentru un concurs de bărci decât unul de mașini. Noi am reușit sa le „navigam” cu bine, si sa învățăm comportamentul noii mașini pas cu pas.
Ziua a doua însemna un singur lucru: urcarea și coborârea oe Transfăgărășan. Prima proba, una dintre cele mai lungi din campionat, în lungime de 27 de km a fost una buna pentru noi, iar sus în vârf și eu, și Sergiu eram fericiți. Aveam un avans de peste 30 de secunde, și aveam doua ore de regrupare într-una dintre cele mai frumoase zone din România: Munții Făgăraș.
Coborârea pana jos la barajul vidraru a fost una fără emoții mari. Un ritm safe ne-a dus la capătul raliului cu încă o victorie! 3/3 în România, și nu aveam niciun motiv sa nu fim încântați de sezonul acesta pana acum. Diferența între mașini a fost una sesizabila, noua noastră Skoda fiind una foarte plăcut de pilotat pe asfalt, dar știu ca greul abia acum începe. Urmează prima noastră etapa în European în 2021, Polonia!